Sultanu
de Raluca Marțiș · 7 aprilie 2026
Am ajuns la terenul moștenit de la tata cu nume poetic Sultanu, din Vișinești, aproape de Provița. A fost una dintre acele vizite care îți așază sufletul la loc. Cu soare blând, miros de flori și mult verde în jur, locul are alt ritm faţă de citadinul cu care eşti obişnuit.
Sultanu poartă însă mai mult decât frumusețe: poartă și efort, și continuitate. Tata s-a zbătut foarte mult ca să reîntregească ceea ce au lăsat bunicii lui şi să păstreze vie o moștenire care înseamnă mai mult decât un teren — înseamnă rădăcini, memorie, apartenență. Teren de zestre al bunicii lui, la distanța de încă o generație, ne gândim și noi cum l-am putea valorifica, cum am putea da mai departe ceva din sensul lui, chiar dacă multă vreme nu l-am înţeles. Deocamdată, rămâne un proiect de viitor, dar unul care stă cumințel în suflet și îşi așteaptă momentul potrivit să încolţească.
Am plecat de acolo cam nostalgică şi cu sentimentul acela rar că uneori pământul are puterea de a te reancora.
