Raluca Marțiș

de Raluca Marțiș  ·  19 ianuarie 2026

Nouă ani nu sunt puțini atunci când lucrezi cu patrimoniul. Sunt suficienți cât să vezi clădiri salvate, altele pierdute, comunități care se mobilizează și instituții care rămân în urmă. Pentru mine, colaborarea cu Pro Patrimonio a însemnat să învăț, pas cu pas, că munca de comunicare nu este un exercițiu de imagine, ci un instrument de supraviețuire pentru proiecte fragile, dependente de continuitate și încredere.

În tot acest timp, am înțeles că patrimoniul nu se apără prin discursuri mari, ci printr-o muncă constantă, adesea invizibilă, care leagă oameni, idei și resurse. Iar tocmai această muncă, construită cu greu în ani, poate deveni vulnerabilă foarte repede.

Am început colaborarea cu Fundaţia Pro Patrimonio acum nouă ani. Aveau nevoie de cineva care să comunice proiectele, activitatea susţinută, să dezvolte partea de fundraising şi de organizare de evenimente. Nu ştiam cum funcţionează un ONG dar mă mâna cumva bucuria ca proiecte în care ne implicăm lasă ceva pozitiv societăţii. Încă am această bucurie.

Pro Patrimonio a însemnat o succesiune de proiecte foarte diferite ca scară și public, dar unite de aceeași nevoie: o comunicare coerentă, constantă și onestă. De la recunoașterea internațională adusă de premiul Europa Nostra pentru conservarea Bisericii de Lemn de la Urși, la programe de educație pentru patrimoniu desfășurate anual în toată țara, de la evenimentele culturale de la Vila Golescu din Câmpulung Muscel – concerte, rezidențe literare, proiecte editoriale și de peisaj – până la campanii de advocacy pentru Roșia Montană sau pentru Rafinăria Steaua Română din Câmpina. S-au adăugat demersuri de strategie și revitalizare pentru Conacul Neamțu din Olari, colaborări internaționale care au consolidat rolul fundației ca platformă locală a Europa Nostra, dar și evenimente de strângere de fonduri și recunoaștere publică precum Balurile Boierimii Române, până la concerte în case istorice din București sau la Concerte pe Siret.

Toate aceste inițiative au cerut nu doar vizibilitate, ci continuitate, răbdare și capacitatea de a explica de ce patrimoniul nu este un subiect de nișă, ci unul care ne privește direct. Iar când acest efort constant devine fragil şi este vulnerabilizat nu din lipsă de idei sau de oameni implicați, ci din blocaje structurale și decizii administrative, semnalul de alarmă nu mai este doar al unei organizații, ci al unui întreg domeniu. Problema depășește cadrul unei singure organizații și devine una de interes public.

Acesta este cazul acum când Ministerul Culturii intenţionează să preia sau să absoarbă Timbrul de Arhitectură, împreună cu cu celelalte timbre culturale – mecanisme para-fiscale independente, care nu pot fi integrate în bugetul național și care susțin finanțări pe bază de concursuri de proiecte. Aceasta duce la fragilizarea unui mediu şi aşa estrem de vulnerabil la orice criză existenă. Mai multe detalii aici Alerta OAR Pro Patrimonio Revista Zeppelin